Anunț începere proiect Sprijin pentru implementarea Strategiei ADI ITI Moții, Țara de Piatră Cod SMIS 328369 CTR.2044/24.10.2024
Beneficiar ASOCIAŢIA DE DEZVOLTARE INTERCOMUNITARĂ „MOŢII, ŢARA DE PIATRĂ”
La data de 24.10.2024
Autoritatea de Management pentru Programul Asistență Tehnică a aprobat Decizia de finanțare a proiectului “Sprijin pentru implementarea Strategiei ADI ITI Moții, Țara de Piatră”
Obiectivul general al proiectului Implementarea Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a teritoriului Asociației de Dezvoltare Intercomunitară „Moții, Țara de Piatră” prin furnizarea de servicii specializate și expertiză tehnică, pentru implementarea inițiativelor și planurilor de acțiune prevăzute în strategia ITI Moții, Țara de Piatră, în conformitate cu Acordul de Parteneriat și promovarea dezvoltării economice și sociale durabile a localităților din microregiune.
Obiective specifice ale proiectului
1. Consolidarea structurii de guvernanță în vederea îndeplinirii atribuțiilor ce îi revin în procesul eficient, corect și transparent de implementare a ITI și a
Strategiei Integrate de Dezvoltare Durabilă a teritoriului Asociației de Dezvoltare Intercomunitara „Moții, Țara de Piatră” prin asigurarea costurilor de funcționare până la data de 31 decembrie 2029.
2. Consolidarea și dezvoltarea parteneriatului prin întărirea capacității administrative a ADI ITI „Moții, Țara de Piatră” prin desfășurarea de activități și evenimente in vederea acordării sprijinului necesar întocmirii proiectelor integrate în vederea implementării cu succes a strategiei.
3. Actualizarea Strategiei de dezvoltare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ITI „Moții, Țara de Piatră”.
Rezultate așteptate
- Actualizarea cadrului procedural– Elaborarea și actualizarea unui set de proceduri operaționale
- Actualizarea Strategiei ITI– Revizuirea și actualizarea Strategiei ITI
- Elaborarea și aprobarea a 21 de rapoarte trimestriale de implementare ITI de către Grupul de lucru tehnic
- Asigurarea activităților de comunicare și vizibilitate– Implementarea continuă a activităților de comunicare, informare și publicitate ale proiectului, în conformitate cu cerințele de vizibilitate și transparență
- Consolidarea capacității administrative a structurii ITI– Organizarea și desfășurarea activităților de instruire pentru personalul ITI, în scopul creșterii competențelor tehnice privind gestionarea, monitorizarea și implementarea proiectelor finanțate.
- Promovarea Strategiei ITI și a oportunităților de finanțare– Realizarea a 11 acțiuni de promovare privind Strategia ITI, oportunitățile de finanțare disponibile și diseminarea rezultatelor proiectelor de succes implementate în zona ITI.
- Sprijinirea potențialilor beneficiari ITI– Organizarea a 10 evenimente tematice dedicate sprijinirii potențialilor solicitanți și beneficiarilor ITI în etapele de pregătire și/sau implementare a proiectelor.
- Dezvoltarea portofoliului de proiecte ITI– Pregătirea a 25 de proiecte ;
Perioada de implementare a proiectului este de 72 de luni de la 01.01.2024 până la 31.12.2029.
- valoarea totală a proiectului: 11.548.605,58 lei,
- valoarea eligibilă nerambursabilă (FSE+): 6.079.958,91 lei,
- valoarea eligibilă nerambursabilă din bugetul de stat: 5.468.646,67 lei.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană


