ÎNTRE  ÎNCEPUTURILE  CIVILIZAŢIEI  OMENEŞTI  ŞI  PRIMA  ATESTARE  DOCUMENTARĂ

Străvechi leagăn de cultură şi civilizaţie Ţara Zarandului constituie una dintre zonele de referinţă ale istoriei naţionale. Ţara Zarandului, cu microzonele sale între care şi Ţinutul Bradului, reprezintă locul formării şi convieţuirii unor străvechi civilizaţii umane. Săpăturile arheologice sau descoperirile întâmplătoare au scos la iveală dovezile acestor civilizaţii străvechi. În perioada paleoliticului mijlociu grupuri de humanoizi locuiau culmile piemonturilor şi pe terase le înalte din preajma localităţilor Zimbru, Răstoci, Valea Mare, Ociu, Brotuna, Beliu şi Brad.

 Epoca neolitică este ilustrată pe teritoriul municipiului Brad prin toporaşul de piatră descoperit la Ţărăţel, pe care arheologul Nicolae Cătălin Rişcuţa îl încadrează la sfârşitul perioadei de tranziţie spre epoca bronzului sau la începutul epocii fierului. Sfârşitul „epocii neo-eneolitice aduce după sine modificări substanţiale în toate sferele vieţii sociale, în cadrul culturilor perioadei de tranziţie spre epoca bronzului.

Perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului este marcată prin descoperirile de la Ruda-Brad.

Pentru întregul spaţiu al sud-vestului Transilvaniei, cultura Coţofeni reprezintă manifestarea clasică a perioadei de tranziţie spre epoca bronzului.

Reprezentative pentru această perioadă sunt vestigiile arheologice provenite din aşezările de la Ruda-Cireşata.

De aici, de pe înălţimea şi pantele dealului, de la suprafaţa solului, a fost recoltată ceramică de culoare roşietică, maroniu-cărămizie, decorată cu incizii, precum şi topoare de piatră, întregi sau fragmentare, aparţinând culturii Coţofeni.

După cucerirea Daciei de către romani aceştia au reorganizat întregul minerit de aur din Dacia. Pentru apărarea acestei zone bogată în metale preţioase a fost amplasată aici Legiunea a XIII-a Gemina. Au fost aduşi colonişti din alte părţi ale imperiului, harnici şi pricepuţi în meşteşugul exploatărilor miniere. „Urmărind cu tenacitate scopul cuceririi Daciei pentru a acumula cât mai multe bogăţii, romanii au procedat la organizarea riguroasă a administraţiei miniere din Dacia”.

Exploatările miniere din zona Bradului, având ca principal centru de extracţie a aurului minele de la Ruda-Brad, aparţineau din punct de vedere administrativ de anticul Ampelum (Zlatna). Exploatările romane din zona Bradului au decăzut după părăsirea Daciei de către romani. Urmele vechilor exploatări romane au fost redescoperite către sfârşitul secolului al XIX-lea, odată cu dezvoltarea industrială a mineritului zărăndean. Sunt semnalate mai multe lucrări miniere în jurul filoanelor Ana, Sofia şi Mihaly. Filonul Ana a fost interceptat prin galeria antică numită „Treptele romane”.

Inventarul descoperit în aceste galerii constă din obiecte de dulgherie, conducte de apă, unelte de minerit, opaiţe. Pe o stâncă a fost identificată inscripţia VEP (sau SEP) care a fost tradusă de către specialiştii în epigrafia romană prin Villicuset procurator, fiind dedicată conducătorului lucrărilor.

În perioada anilor 1976-1978 şi 1981-1982 la Ruda Brad au fost efectuate vaste cercetări arheologice, sub conducerea arheologului Adriana Rusu Pescaru, descoperindu-se aici o importantă necropolă cu 129 de morminte. Materialul de inventar este constituit din fragmente ceramice, căni, ulcioare, fructiere, străchini opaiţe, cuie din fier, fragmente de cuarţ şi silex. S-au mai descoperit două monede de argint, una cu efigia împăratului Traian, cealaltă cu imaginea Iuliei Augusta. Dar cele mai importante obiecte descoperite aici sunt cele patru stele funerare de diferite dimensiuni şi păstrate în prezent la Muzeul Aurului din Brad. Din analiza ritului funerar şi a materialului arheologic, la Muncelu-Brad este vorba de o necropolă a cărei datare este din secolele II-III d. Chr.

Arheologul Adriana Rusu Pescaru care a cercetat necropola de la Muncelu-Brad consideră că ea aparţine unei populaţii coloniale de iliri sau dalmaţieni, care s-au ocupat în secolele II-III cu prelucrarea nisipului aurifer din această zonă. Necropola romană de la Muncelu-Brad atestă existenţa uneia sau a mai multor aşezări de colonişti-mineri.

Coloniştii romani veniţi din toate părţile imperiului au avut un rol important în organizarea exploatării şi prelucrării metalelor preţioase. Ţinutul bogat în aur al Munţilor Apuseni a fost trecut în patrimoniul împăratului, iar exploatarea aurului, iniţiată direct de împărat a fost încredinţată unei administraţii deosebite de aceia a împăratului. Sediul administraţiei imperiale a exploatării minelor de aur a fost stabilit la Ampelum (Zlatna). În fruntea administraţiei minelor de aur se găsea un împuternicit al împăratului care purta denumirea de procurator aurariarum.

Înălţimea de la Muncelu se află pe teritoriul satului Valea Arsului. La poalele dealului se află guri de mină moderne care au continuat în multe locuri pe cele romane. În apropierea dealului Muncelu se află galeriile romane de la Ruda. Aici au fost descoperite 2 galerii, una de 180 m şi alta de 650 m cu o înălţime de 1 m şi 0,60-0,70 lăţime. Într-o galerie au fost descoperite resturile a 25 roţi hidraulice folosite la evacuarea apei din mină.

Tot la Ruda au mai fost descoperite, opaiţe, monede, un coronament de monument  cu doi lei adosaţi, un cap de leu şi alte materiale având un caracter funerar.

Cu prilejul cercetărilor arheologice din anii 1977-1981 s-au descoperit 125 de morminte. În mormintele cercetate a fost descoperită ceramică romană constând din urcioare, căni, oale borcan, străchini, farfurii, fructiere, capace, opaiţe. Tot cu prilejul cercetărilor au fost descoperite 3 stele funerare din gresie calcaroasă locală, din care una fragmentară şi o placă funerară.

Că regiunea minieră a Munţilor Apuseni a fost colonizată este dovedită şi prin descoperirea tezaurului de denari imperiali de la Valea Arsului. Monedele, îngropate sub presiunea evenimentelor din anul 170 d. Chr., reprezentau o valoare destul de importantă, fiind tezaurizate începând cu finele secolului I d. Chr. şi au aparţinut, probabil, unui colonist roman.

Descoperirile arheologice de la începuturile evului mediu confirmă organizarea zonei ca o adevărată „ţară românească” aşezată pe baza vechilor instituţii româneşti ale cnezatelor şi voievodatelor, cu stăpânitori de sate de religie ortodoxă, care au ridicat biserici din piatră, veritabile monumente de arhitectură cum sunt cele din Ribiţa şi Crişcior. În acest cadru social-istoric apar atestate pentru prima dată în documentele medievale, localităţile Crişcior şi Zdrapţi.

Repere istorice

Comuna Crişcior este aşezată în Ţara Zarandului şi este o aşezare străveche, care în documentele istorice este menţionată încă din vremea romanilor.

Urmele galeriilor săpate în piatra se mai văd şi astăzi la mina Sf. Ana din Ruda şi la mina veche din Valea Morii.

Numele comunei Crişcior, vine de la râul Criş care curge prin mijlocul comunei şi este format prin diminutivul Crişcior .

Localitatea Crişcior este atestată documentar, potrivit pisaniei la 1411 în Biserica Adormirii Maicii Domnului din Crişcior, inscripţie dispărută în secolul XVIII.

Prima menţiune documentară a localitătii Crişcior este din anul 1439.

În ceea ce priveşte celelalte sate aparţinătoare comunei Crişcior menţionăm următoarele atestări:

• Zdrapţi  –  1441
• Valea Arsului – 1825
• Gurabarza – 1909

Relief

Caracteristica principală a reliefului comunei Crișcior o constituie aspectul depresionar, o zonă joasă de-a lungul Crișului Alb printre dealuri impădurite cu esențe de fag, stejar, carpen, și mai rar esențe rășinoase.

Toate acestea au denumiri generice specifice toponimiei tradiționale românești Dealul Bunei (819m), Scorușul ((404m), Cornet, Gârda (629m), Colnici, Pleșa (426m), Slăvasa, Pietroasa (454m), Dealul Lacu (393m), Măgura (597m), Ursoi, Cireșata (741m), Muncelul (776m), Barza (704m), Podul Morii (501m).

„Formele colinare prelungi, cu înfăţişare de coame, le întâlnim de jur împrejurul Bradului. În partea răsăritenă e o vărsare enormă de bazalturi străpunse de alte roci mai moi, între care dacitele, ce au azvârlit cenuşe la mari depărtări. Aici, în preajma acestor erupţiuni, e bogăţia metalelor. De aceea, părţii acesteia, împreună cu regiunea Abrudului şi a Zlatnei, i se mai zice şi Munţii Metaliferi. Formele domoale, rotunde, cu prundişuri pe ele se ţin la o înălţime de 400 m, deasupra văii Mureşului, arătându-ne o făptură de pod mai tânăr ca cel de pe Arieş şi de la Merişel. Peste dânsul apar aşa de frumos în regiunea de la Băiţa cucuie de calcar sau de roci vulcanice păstrate prin eroziune”.

„De pe dealurile comunei noastre ni se deschid jur-împrejur – când e timpul senin – priviri în mari depărtări, – astfel de pe dealul „Barza” zărim în depărtare mare munţii Haţegului şi Valea Mureşului cu dealurile din împrejurime, chiar şi ruinele cetăţii Deva. Dar şi de pe alte dealuri ni se prezintă privelişti frumoase, astfel zărim mai în apropiere şirurile infinite de înălţimi, printre care se înalţă munţii: Găina, Strâmba, Vulcanul etc., apoi dealurile de la Săcărâmb, Băiţa, Trestia, Hărţăgani, Căinel, Curechiu, Şesuri, Rovina, Bucureşti, Zdrapţi, Mihăileni, Valea Bradului etc.

Pe Valea Crişului zărim comunele Zdrapţi, Ţărăţel, Brad, Mesteacăn, Ţebea cu biserica ei frumoasă şi gorunul istoric al lui Horea, Baia de Criş cu dealurile din împrejurime de a dreapta şi stânga Crişului, iar în zarea albastră munţii Bihorului cu şirul lung de munţi care despart Ardealul de şesul Crişanei.

Comuna Crişcior este aşezată la poalele dealului numit „Petroasa” partea cea mai mare pe ţărmurul stâng al Crişului Alb. Aici este numai centrul comunei, prin care trece drumul de ţară ce duce pe Valea Crişului în sus în Munţii Apuseni la Abrud, Roşia, Câmpeni etc, iar o parte a comunei se află resfirată pe văile: Valea Arsului, Valea Arţişorului, Valea Gârzii, Valea Morii, pe cum şi pe dealurile Scoruşu, Cornet, Brezaia, Lac, Măgura, Ursoiu, Podul morii, Gura morii, etc., care formează tot atâtea cătune. Aceste cătune se află în depărtare de la centrul comunei, de la 2 – 7 km formând grupuri de case cu supraedificatele lor.

Climă

Pe teritoriul Crișciorului, clima este temperat-continentală, în general blândă, umedă şi moderată, chiar cu nuanţe oceanice, aşa cum o întâlnim în toată depresiunea Crişului Alb. În ultimii ani, se pare că asistăm la o schimbare a climei: primăverile şi toamnele sunt mai scurte, verile şi iernile sunt mai lungi.

Aceste caracteristici se explică prin mai mulţi factori. Poziţia pe Glob a teritoriului comunei este traversată de paralela de 46° 10′, ceea ce ne indică o aşezare geografică în plină zonă a climei temperate. La această latitudine, unghiul format de razele solare cu suprafeţele orizontale variază în cursul anului între valorile 20° 25′ (la solstiţiul de iarnă) şi 67° 19′ (la solstiţiul de vară). Relieful din partea de est a culoarului depresionar al Crişului Alb este format din dealuri şi coline cu înălţime redusă, favorizând această caracteristică a climei. Criciorul fiind aşezat în partea central-vestică a ţării, cu largă deschidere spre  vest a depresiunii Zarandului, stă sub influenţa permanentă a maselor de aer oceanice, care pătrund uşor din câmpia vestică prin culuarul larg al Crişului Alb. Climatul blând şi umed este determinat, pe de o parte, de aerul umed şi răcoros al anticiclonului subtropical al Azorelor şi al cicloanelor din Oceanul Atlantic, pe de altă parte, de aerul umed şi cald dinspre Mediterana. Dar, pe lângă influenţele vestice, oceanice şi mediteraneene, în zona Crișciorului pătrund şi masele de aer polar din nord.

Valorile de temperatură cele mai scăzute se înregistrează în luna ianuarie, iar cele mai ridicate în luna iulie.

Precipitaţiile în comuna Crișcior sunt influenţate de centrii de energie euro-asiatici, polari şi atlantici.

Privind dinamica atmosferei, comuna Crișcior este o zonă în general liniştită, în care vânturile n-au o frecvenţă mare, iar intensitatea lor este redusă, datorită regiunii muntoase înconjurătoare, care o apără de vânturile puternice. Anual, timpul liniştit, fără vânturi, este de 75 – 80%.

În funcţie de forma reliefului, de direcţia şi intensitatea vântului, se creează aşa-numitele raionare micro-climatice. Se disting trei asemenea zone micro-climatice:

1. microclima luncii Crişului, unde se înregistrează o cantitate sporită de umezeală, favorabilă practicării agriculturii şi legumiculturii;
2. microclima dealurilor nordice, unde frecvenţa şi densitatea precipitaţiilor sunt mai ridicate, ceea ce favorizează o bogată vegetaţie forestieră: gorun, fag, mesteacăn;
3. microclimatul dealurilor sudice, unde precipitaţiile sunt ceva mai reduse, zona fiind propice dezvoltării pădurilor de fag şi alte esenţe amestecate.

Solul și vegetația spontană

În comuna Crișcior, predomină solurile silvestre brune şi brune-gălbui, mai mult sau mai puţin podzolite. În suprafeţe restrânse, se întâlnesc rendzine şi pseudorendzine. Sunt soluri formate din roci sedimentare carbonate (pseudorendzine şi rendzine levigate), pe roci magmatice bazice (soluri silvestre podzolice brune şi brune-gălbui), pe aglomerate şi roci vulcanice (soluri silvestre podzolice brune şi brun-gălbui), soluri silvestre brune-gălbui şi brune-acide, formate sub pădure şi pajişti secundare.

Vegetaţia este caracteristică celor trei zone microclimatice.

Vegetaţia de luncă grupează asociaţiile hidrofile şi mezohidrofile dezvoltate pe solurile cu umiditate ridicată, adeseori în exces, în câmpia aluvială, luncile văilor mari din zona piemontană şi terasele inferioare. Vegetaţia lemnoasă este reprezentată prin următoarele asociaţii de plante, în care speciile edificatoare şi dominante sunt arborii de esenţă moale. Genoze reprezentative de salcie şi plop se întâlnesc în preajma albiei minore a Crişului Alb din aval de Brad şi până în câmpie. Tot în aceste genoze apar exemplare de arin negru (Alnus glutinosa), măceş (Roza camis) şi porumbar (Prunus spinosa). Stratul ierbos este bine închegat şi compus din elemente hidrofile.

Zăvoaiele de arin alb populează luncile și dealurile Crișciorului, în special lunca Crişului. Există apoi vegetaţia lemnoasă şi ierboasă a versanţilor însoriţi şi umbriţi, dar şi o vegetaţie cultivată cereale, plante tehnice, furajere şi legume (Pădurile Crișciorului, lunca Crişului şi dealurile de est).

Vegetaţia forestieră e compusă dintr-un amestec de fag şi carpen în alternanţă cu pajişti secundare şi cu terenuri cultivate. Aspectul de pajişti, din cauza suprapăşunatului şi a solurilor subţiri, se caracterizează printr-o apreciabilă deteriorare a potenţialului ecologic. Peisajul, în ansamblu, reprezintă o alternanţă de culturi cerealiere, cu livezi extensive, boschete, pâlcuri de păduri şi gospodării izolate.

Fauna acestei zone este reprezentată de: mistreţi, căprioare, micile rozătoare (alunarul şi veveriţa). în păduri, rareori mai poate fi văzută pisica sălbatică, fiind pe cale de dispariţie. Râsul şi jderul, de asemenea, au dispărut din zonă. Lupul, deşi este o prezenţă destul de rară, se mai vede în pădurile din vestul Zarandului, în cele de la izvoarele Crişului Alb şi din părţile muntelui Găina.

Hidrografia

Comuna Crișcior este străbătută de la vest spre est de râul Crişul Alb, cu un debit variind în funcţie de anotimpuri. Prin topirea zăpezii primăvara, debitul râului creşte, uneori provocând viituri, care dau naştere la inundaţii cu consecinţe grave pentru gospodăriile populaţiei. În timp de secetă, firul de apă ocupă numai talvegul, menţinut în aluviuni de pietriş şi nisip.

La traversarea Zarandului, Crişul primeşte următorii afluenţi: valea Buceşului, care colectează apa izvoarelor şi a torenţilor din satele După-Piatră, Stănija şi Buceş, valea Bucureşciului, unită cu valea Curechiului, Luncoiul, valea Bradului şi valea Ribiţei, care adună apele din sectorul nordic până la muntele Găina. în partea de vest, Crişul primeşte afluenţii: valea Rişculiţei, valea Tomeştilor, valea Hălmagiului, valea Căzăneştilor. Aceste văi au un caracter torenţial, cu debit mai însemnat primăvara şi toamna, din cauza ploilor mai abundente.

Rețeaua rutieră

Drumul naţional DN 74 (Brad – Abrud) care străbate microregiunea din centrul ei spre nord-est, prin comunele Crişcior şi Buceş, iar comunele Bucureşci şi Blăjeni se află la 2 km respectiv 5 km faţă de această arteră principală. DN74 face legătura cu municipiul Cluj

Napoca prin Abrud – Cîmpeni – Turda – Cluj Napoca (pe acest ultim tronson prin E60 sau prin A3, autostrada Transilvania, tronsonul Turda – Gilău).

Rețeaua de cale ferată

Cu ecartament redus: Brad – Crişcior. Acest tronson făcea parte din calea ferată cu ecartament redus Brad – Abrud – Câmpeni – Turda. La 11 iunie 2008 linia ferată  industrială cu ecartament îngust Brad-Crișcior a fost declarată  monument istoric prin Ordinul nr. 2378 al Ministerului Culturii si Cultelor. Numele generic al trenului care circulă pe aceasta linie este „Mocanița”. Trenul circulă în perioada Sfintelor Paști, Zilelor Bradului, și de Sărbătorile de iarnă și ori de câte ori grupuri de turiști (min 20 pers.) își fac anunțată intenția cu minim 24 de ore înainte. Pe lângă grupurile de turiști români au mai fost și turiști din Austria, Germania, Anglia, Olanda, Franța, Serbia, Cehia.  Microregiunea este situată în nordul judeţului, judeţul făcând parte din regiunea de dezvoltare Vest şi fiind aşezat la confluenţa regiunilor istorice Banat şi Crişana la vest şi nord vest şi Oltenia la sud, judeţul făcând parte din regiunea istorică Transilvania. Industrializarea excesivă a judeţului în anii dezvoltării extensive a industriei grele (minerit, şi siderurgie) a adus în judeţ populaţie activă la acea dată din toate regiunile istorice ale României, inclusiv Moldova şi Dobrogea, cele mai îndepărtate de judeţul Hunedoara. Au apărut în acea perioadă numeroase colonii muncitoreşti care, ulterior au devenit unităţi administrativ teritoriale independente.