SALCIUA
Comuna Sălciua situată în partea partea de nord a judeţului Alba din regiunea 7 Centru, în Munţii Apuseni, intre Munţii Trascău, Metaliferi şi Muntele Mare, pe cursul mijlociu al Arieşului, în lungul DN75, la jumatate distanţă între oraşul Câmpeni şi municipiul Turda.
Localităţi componente:
Sălciua de Jos (atestată documentar din 1365)
Sălciua de Sus (atestată documentar din 1370)
Dealul Caselor (atestată documentar din sec. XVIII - XIX)
Dumeşti (atestată documentar din sec. XVIII - XIX)
Sub Piatră (atestată documentar din sec. XVIII - XIX)
Valea Largă (atestată documentar din sec. XVIII - XIX)
Relief
Relieful comunei se prezintă în trepte, pornind de la îngusta luncă a Arieşului dintre cheile Olterului (Berbiuţa) şi cheile Hurducatelor (Şipote), continuând cu regiunea colinară a Dealurilor Muncelului, Matrii, Metergului, Holdelor şi Cărpinişului, Culmea Măgurii şi Dealurile Turceştilor, cu altitudine medie de 640 m şi terminând cu Muntele Mare, cu 1825 m în vârful Muntele Mare, situat în nordul comunei şi cu Muntele Bedeleu, cu 1227 m în vârful Bedeleu, situat în sud-estul comunei, acesta fiind zona central – nordică a Munţilor Trascăului.
Varietatea reliefului carstic, prin spectaculozitatea sa, a florei și faunei, precum și caracteristicile climatice o fac atractivă din punct de vedere turistic.
Rezervația naturală Vânătările Ponorului – Cascada Dâlbina
Categoria: Rezervație naturală (cat IV IUCN)
Descriere: rezervaţie complexă; reprezintă un sistem endo și exocarstic alcatuit din doua avenuri și o cascadă, cu un peisaj pitoresc determinat de prezenţa pereţilor calcaroşi pe suprafaţa cărora apele de precipitaţii au format o serie de fâşii de culoare vineţie care contrastează cu albul-cenuşiu al calcarelor.
În peretele de calcar sub care se pierd apele, la câţiva metri înălţime se deschide gura mare a peşterii Dâlbina. Valea Poienii curge de la sud la nord şi se arucă în gol peste peretele înalt de calcar formând o spectaculosă cascada de 25 m. În amonte de această cascadă, speologii de la clubul „Emilian Cristea” Alba Iulia au descoperit, explorat şi cartat în 1986-88 Avenul de la Vânătare adânc de 106 m, spectaculos dar deosebit de periculos. Tot în peretele cascadei s-a descoperit Avenul Colmatat de 16 m adâncime.
Poziţia geografică: avenul Vânătarea şi peştera Dâlbina care se deschide la extremitatea ei nordică sunt situate la marginea sud-vestică a culmii calcaroase Bedeleu din Munţii Trascăului, la confluenţa Văii Ponorului cu Valea Poienii. Altitudine maximă: 680 m; altitudine minimă: 600 m.
Căi de acces: pe DJ 107 I Aiud-Ponor-Mogoş (prin localităţile Râmeţ, Valea Poienii, Ponor) şi pe DC 105 din Sălciua de Jos, Sub Piatră spre satele Valea în Jos sau Valea Poienii.
Suprafaţa şi limitele: 5 ha (1,5 conform Legea 5/2005). În partea de nord, est şi sud rezervaţia este delimitată de pereţii abrupţi ai avenului care se continuă spre vest cu versanţii moderat înclinaţi, unde se află şi confluenţa Văii Ponorului cu Valea Seacă.
Zona ştiinţifică şi zona strict protejată o formează întregul avenul și abruptul. Zona tampon o constituie pădurile înconjurătoare, care au statut de păduri de protecţie.
Biserica de lemn din Valea Larga
Biserica de lemn din Valea Largă, comuna Sălciua, județul Alba, datează din anul 1782, are hramul „Sfânta Treime și Sfântul Prooroc Ilie”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice.
Biserica este monument istoric cu elemente deosebite, prin inscripție și pictură, atât cât s-a conservat. Însemnările de pe unele tipărituri vechi, ce înșirau cu migală mulțimea sătenilor donatori, pisania din absida din biserică conține numele tuturor capilor de familie, uneori și al soțiilor, părtași la ctitorie, ca și pe cel al meșterilor, ușor identificați între cei 27 de ctitori, capi de familie, plus preotul și cei 17 meșteri, dintre care 4 femei. Sunt redate și unele aspecte din viața obștii.
Biserica din Valea Largă, prin armonia construcției și valoarea zugrăvelii, probează vechimea vieții religioase în zonă, faptul că în localitate exista o colectivitate unită în jurul unui ideal creștin, că viața religioasă a fost intensă și înaintea construirii acestui lăcaș de cult.
Muzeul Etnografic „Valer Butura” Sălciua
Ideea realizarii unui muzeu etnografic al scolii a apartinut profesorului Vasile Bolog, care a inceput sa adune obiecte vechi in urma cu 40 de ani si sa le expuna intr-o incapere a scolii din localitate. A preluat-o apoi cu mai multa staruinta, profesorul Vasile Campean, care nu s-a multumit numai cu ce s-a gasit prin casele salciuanilor, la suprafata vailor sau pe dealurile acestei asezari stravechi, ci a organizat unele sapaturi arheologice impreuna cu specialisti in domeniu, aducand la suprafata obiecte apartinand epocilor stravechi.
Cu prilejul trecerii a 100 de ani de la naşterea etnografului Valer Butură, în data de 20 octombrie 2010 a fost inaugurat muzeul etnografic din comuna Sălciua, care-i poarta numele.
Fiind unul dintre cei mai importanţi etnografi români, autor a numeroase opere ştiinţifice fundamentale, Valer Butură şi-a dobândit un loc de seamă în etnografia românească. Desigur că o operă atât de temeinică are numeroase calităţi care o individualizează, dar poate că una dintre cele mai frapante trăsături ale ei este cantitatea uriaşă, precisă şi inedită, de date, rezultat al metodei de investigare însuşite încă de când era tânăr membru în echipele de cercetare monografică sub conducerea lui Dimitrie Gusti.
Putini stiu ca Salciua a avut un academician in domeniul artei populare. Este vorba de invatatoarea Olivia Tima, mebru al Academiei de Arte Traditionale din Romania, detinatoare a mai multor premii nationale. Prin amabilitatea dansei muzeul etnografic a prins culoare si contur prin multitudinea exponatelor donate. Doamna Olivia Toma a deținut titlul de „TEZAUR UMAN VIU”.
Pestera Huda Lui Papara
Peștera Huda lui Papară din Munții Trascăului cumulează toate superlativele pentru această grupă montană și nu numai: cea mai lungă, cea mai denivelată, cea mai dificilă, cu cea mai mare sală, cu cea mai înaltă galerie, cu cel mai lung curs subteran, cu cel mai mare debit, cu cea mai mare cascadă, cu cea mai mare colonie de lilieci din Europa, cu cele mai lungi și mai numeroase excentrite, cu cel mai mare depozit de chiropterit din România.
Peștera este o străpungere hidrologică a fâșiei de calcare tithonice în extremitatea vestică a Masivului Bedeleu. Trei pâraie (Ponor, Poieni și Seacă) își unesc apele colectate dintr-un bazin de 150 km² și se pierd în masivul de calcar la Vânătările Ponorului.
Lungimea galeriilor bogat decorate cu stalctite şi stalagmite este de 2022 m. Etajul superior este străbătut de apele pârâului subteran care formeză mai multe lacuri, şi care părăseşte peştera prin gura de intrare.
Pestera este clasificata ca si clasa A, peşteri de valoare excepţională, care, prin interesul ştiinţific sau unicitatea resurselor, sunt reprezentative pentru patrimoniul speologic naţional şi internaţional conform OUG 57/2007.
Suprafata pesterii este de 4.5ha. În partea de nord rezervaţia este delimitată de versantul abrupt al masivului calcaros Bedeleu de la obârşia Văii Morilor, în care a fost săpată peştera, iar în partea de sud de versantul calcaros abrupt al uriaşei doline Vânătarea.
Limita estică şi vestică o constituie marginea şi galeriile peşterii propriu-zise. Zona strict protejată o formează peştera, iar zona tampon pădurile înconjurătoare.
Situația administrativă: Rezervația se afla pe teritoriul sitului N2000 Munții Trascău
Cascada Șipote
Se află în Munții Trascăului, pe Valea Arieșului, la 2 km aval de comuna Sălciua. Porțiunea finală a șirului de cascade poate fi văzută din drumul național DN 75 la trecerea peste linia ferată a Mocăniței.
Căi de acces
Din centrul comunei Sălciua se urmează 2 km pe șoseaua spre Huda lui Papară până la Valea Morilor de unde, urmând o potecă marcată cu triunghi roșu, se ajunge după o oră de mers, traversând Platoul Podirei, în Poiana La Șipote. Se poate ajunge și de la Huda lui Papară, pe poteca marcată pe sub abruptul Bedeleului în circa 2 ore de mers.
Cascada Șipote este un fenomen carstic complex care cuprinde:
- un bazin de colectare a apei, parte a Platoului Bedeleu plin de doline și ponoare periodice situat la 1100-1200 m altitudine,
- 3 izbucuri situate 400 m mai jos sub peretele de stâncă, cu debit mediu prin care apare la lumină apa colectată pe platou, după ce străbate pachetul gros de calcare,
- un pârâu de 800 m lungime care coboară de la 700 m la 430 m altitudine pe o albie abruptă ce se varsă în Arieș,
- un mare număr de cascade de până la 15 m înălțime răsfirate pe stânci sau baraje de travertin,
- gururi de travertin, bazine construite ca niște baraje din depunerile de calcar.
Târgul de la Sălciua
Istoria Târgului de la Sălciua
Odată cu creșterea efectivelor de animale, locuitorii din Sălciua au fost determinați să revendice dreptul de a deschide târg de țară. În acest sens în anul 1907 o delegație, sub denumirea „Deputațiunea” care cuprindea reprezentanți ai tuturor satelor din comună s-a deplasat la Budapesta și a obținut acest drept cu două târguri pe an începând cu 1909 în 4 aprilie-Târgul Mieilor și 20 octombrie-Târgul oilor. Numărul târgurilor a crescut la șase în perioada interbelică în urma unor intervenții ale lui Mihai Gaja la București. Din “deputațiune” au făcut parte – Vasile Groza, Dumitru Duma, Vasile Moisă, Vasile Baciu, Mihail Gaja, Ioan Popa (Gligan), Gligan Matei ( Matei Popa Duma), Vasile Bunea (Cioara) care s-au și fotografiat în capitala Ungariei, Budapesta.
“Acești oameni sunt aceia care au câștigat primele târguri din Sălciua, fiind în deputație la Budapesta și mult trudindu-se.”
Fiindcă în perioada interbelică ocupația de bază a locuitorilor era creșterea animalelor și implicit agricultura, iar existența mai multor perechi de boi pentru muncă într-o familie se explică prin faptul că arăturile erau grele și plugurile din lemn, iar acest lucru necesita două perechi de boi la jug. Comercializarea animalelor se făcea în zonă și în localitate, fiind singura modalitate a localnicilor de întâlnire și de schimb de produse și animale, ceea ce l-a determinat pe Mihail Gaja să plece la București, de mai multe ori, pentru a deschide noi târguri în Sălciua. Din decembrie 1932 se păstrează în arhiva consiliului o justificare prin care se arată că aici gravitează toate comunele și se cerea aprobarea târgului din 10 decembrie ca mijloc important de sporire a animalelor și asigurarea pentru „export” prin C.F.R. întrucât stația e aproape de târg.
Până în prezent s-au desfășurat patru ediții a “Târgului de la Sălciua” evenimente care au adus în atenția localnicilor bucuria întâlnirii sătenilor cu vecinii din zonă, comercializarea animalelor și a păsărilor, expoziții de animale cu premii, expoziții de utilaje agricole, premierea cuplurilor care au împlinit 50 de căsătorie, spectacole folclorice, expoziții de artă și tradiții autohtone, într-un cuvânt s-a reînviat târgul de odinioară, care era motiv de sărbătoare locală în fiecare lună.
Pestera Poarta Zmeilor
Peștera se află pe teritoriul satului Sub Piatră, comuna Sălciua, județul Alba, la circa 1.150 m altitudine, în partea vestică a Munților Trascău, compartimentul Bedeleu, în marginea de sud-vest a platoului calcaros.
Peștera a fost cunoscută de populația din zonă, de ciobanii de pe Bedeleu. A fost explorată și cartată în 1984 de membrii clubului Polaris Blaj.
Accesul se realizeaza de pe drumul național DN 75 Turda-Câmpeni, până în centrul localității Sălciua de Jos apoi pe drumul comunal nemodernizat DC 130 și pe o potecă marcată cu cruce roșie (acces dificil).
Numele peșterii vine de la portalul sau podul natural Poarta Zmeilor care se afla la 15 m de intrarea în peșteră. Acesta a rezultat în urma eroziunii, coroziunii si dizolvarii rocilor de calcar. Intrarea este scundă, sub 2 m diametrul și dă acces într-o succesiune de săli și coridoare cu o lungime totală de 125 m. In peșteră se găsesc stalactite, stalagmite, scurgeri parietale, gururi, draperii, depuneri de montmilch, la origine albe sau galbene acum înegrite de humusul ajuns în apele de infiltrație.
În peșteră au mai fost semnalate gastropode, păianjeni, pseudoscorpioni, coleoptere, carabide și diverse rozătoare.
Mănăstirea Sub Piatră
Manastirea Sub Piatra are Hramul Cuvioasa Parascheva, iar accesul se face de pe DN 75 Turda-Salciua de Jos (cca 40 km), DL stanga 5 km, Sub Piatra.
Biserica ortodoxă română cu hramul „Cuvioasa Parascheva” din filia Sub Piatră a fost edificată în anul 1797, lucru ce se poate constata din încrestătura ce o are deasupra ușii, la intrare, cu cifre chirilice și românești. Cătunul Sub Piatră sau Oncășești e posibil să aibă aceeași vechime ca și satul Sălciua de Jos, aproximativ 600 de ani.
Bisericuța este monument istoric, deși parohia nu posedă nici un act al declarării ei. Potrivit tradiției orale, se spune că biserica actuală a fost zidită pe locul unei biserici mai vechi, numită schitul „Maicii Domnului” care a fost distrusă de generalul Bucow. Călugării de la Schit s-ar fi ascuns în grabă, împreună cu tot tezaurul mănăstirii, într-o peșteră din Muntele Bedeleu.
Ideea că aici a existat o mănăstire, poate fi întărită și de câteva însemnări în chirilică, aflate pe o carte veche, numită „Carte românească de învățătură sau Cazania lui Varlaam”, din anul 1643, exemplar care s-a păstrat în stare bună, aparținător vechii biserici.
Însemnarea aflată la pagina 28, pe verso, spune: „Această sfântă și dumnezeiască carte ce se cheamă Paucenie este a sfintei și dumnezeieștei mănăstiri de la Sălciua de Gios, ce se cheamă Oncășești, cumpărată cu bani buni și să fie în vecii vecilor a mănăstirii, anii 1726…”
Din vechea mănăstire se păstrează, în lăcașul de acum, prețioase icoane, dintre care se detașează Deisis, cu aureolă și decor în stuc, în curat spirit brâncovenesc, precum și icoanele din 1753: Sfântul Nicolae, cu plata lui Fostoc Constantin; Maria cu pruncul, având aureolele pictate pe motiv vegetal, colorate cu verde și argintiu, icoane pe care, păstrând rezerva cuvenită, le atribuim zugravului Gheorghe de la Cetatea de Baltă. Icoanele bisericii actuale, sunt de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, fiecare având mențiunea celui ce a plătit-o.
Biserica actuală a fost construită din lemn de brad și acoperită cu șindrilă. În anii 1967-1968, credincioșii neștiind că este monument istoric, au acoperit șindrila veche, care începuse să putrezească, cu tablă zincată. Biserica are formă de navă, fiind lucrată în forma bisericilor de lemn din cuprinsul Ardealului. Pereții bisericii, din lemn de brad, pe temelie de stejar, înscriu un plan dreptunghiular cu absida decroșată, poligonală, cu cinci laturi.
Pe fațada de vest a fost adăugat, probabil la mijlocul secolului XIX, un pridvor deschis, cu stâlpi și umerași ciopliți, iar scândurile palimarului cu motiv traforat, cu acces printr-o scară alăturată, acoperită cu o polată de sub versantul streșinii (ca și la case). Deasupra pronaosului se află o clopotniță scundă cu foișor în console, și margini traforate, stâlpi ciopliți, după modelul crucilor din cimitir.
Sfântul Altar este pictat în întregime, pictură pe pânză aplicată pe perete. Altarul, a cărui înfrmusețare a plătit-o Rac Ioan de la Ponor, prezintă următoarele teme iconografice: Sfânta Troiță, cete îngerești, prooroci în medalioane (la registrul de naștere al bolții), jertfa lui Avraam, (pe timpanul de vest), sfinți părinți, monahii Eftimie cel Mare, Cosma, Sf. Sava, ce amintesc tradiția mănăstirii. Tot în Sfântul Altar se găsesc două inscripții, în litere chirilice, cu numele unor credincioși din Ponor care au plătit pictura.
Iconostasul este tot din lemn și pictat în întregime. Ușile împărătești sunt simple, din lemn, pictate , se poate vedea și anul picturii, 1844. Pictura ușilor împărătești reprezintă pe apostolii Petru și Pavel, arhidiaconii Laurențiu și Ștefan, a căror realizare dezvăluie penelul altui zugrav cu mai mult talent. Biserica a fost renovată în anii 2000-2001.
